Într-una din zile un negustor de produse lactate primeşte o invitaţie de a se prezenta la Judecătorie pe data de cutare şi cutare, fiindu-i intentat un proces de către brutar. Omul stă foarte îngrijorat şi până la data procesului nu-si mai găsea liniştea. Se tot întreba cu ce o fi învinuit. Brutarul însă ştia. Şi încă cum. Îl tot bănuia pe lăptar că îl inşeala la cântar când cumpăra de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce laptarul îi aducea kilu de unt şi pleca, imediat cântărea marfa, în prezenţa unor martori. Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900 g, ba 800, au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg. În ziua judecăţii, judecătorul îl întreabă pe negustorul de lactate:
- Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l vinzi?
- Nu, domnule judecător. Nu am.
- Păi, atunci cum pretinzi că vinzi untul cu kilul?
- Păi, să vedeţi. Eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei kilul de pâine ce o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează.
- Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l vinzi?
- Nu, domnule judecător. Nu am.
- Păi, atunci cum pretinzi că vinzi untul cu kilul?
- Păi, să vedeţi. Eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei kilul de pâine ce o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează.
Morala: În viaţă primeşti ceea ce dai.
